În România ultimelor decenii, s-a înrădăcinat o anomalie strigătoare la cer, statul își tratează proprii cetățeni antreprenori ca pe o sursă de stoarcere fiscală, nu ca pe motorul viu al economiei naționale. Micul întreprinzător, omul care deschide o brutărie, un atelier, o fermă sau o firmă de servicii, nu cere privilegii. Cere doar să fie lăsat să muncească. În loc de parteneriat, a primit controale absurde, taxe sufocante și umilință administrativă.
Acest model toxic trebuie schimbat. România nu poate fi puternică fără o clasă antreprenorială autohtonă solidă. Marile corporații nu vor construi niciodată fibra profundă a acestei națiuni așa cum o fac milioanele de români care își riscă zilnic economiile, timpul și liniștea pentru a produce valoare reală aici, acasă.
Asistăm la o cultură administrativă bolnavă, prezumția de vinovăție a celui care muncește. Prea mulți antreprenori trăiesc cu frica permanentă a abuzului. Digitalizarea forțată și haotică, amenzile disproporționate și birocrația sufocantă au creat o atmosferă de teroare economică. Statul trebuie să devină protector, nu persecutor.
Nu putem construi prosperitate exclusiv pe consum și importuri. O națiune care nu produce devine dependentă, iar un stat care își abandonează producătorii își condamnă viitorul. România are nevoie urgentă de fabrici mici, ateliere locale și afaceri de familie puternice.
De aceea, programul „Prima Fabrică”, pe care îl propun, nu este o simplă măsură economică. Este un act de reconstrucție națională. Fiecare utilaj cumpărat de o firmă românească înseamnă locuri de muncă sigure, demnitate și independență. Viitorul nostru nu trebuie să se decidă doar în birourile de sticlă ale multinaționalelor, ci și în mâinile românilor care produc.
Este inadmisibil ca resursele publice ale României să alimenteze constant capitalul extern, în timp ce firmele românești sunt excluse de la licitații prin caiete de sarcini cu dedicație. Achizițiile publice trebuie regândite strategic. Patriotismul economic nu este protecționism orb, ci responsabilitate națională. Fiecare contract câștigat de o companie românească înseamnă taxe care rămân în țară.
Cea mai mare barieră rămâne însă lipsa de finanțare. În timp ce marile grupuri globale accesează credite masive cu dobânzi minime, micul antreprenor român este blocat de garanții imposibile. Înființarea unei Bănci de Dezvoltare dedicate exclusiv IMM-urilor nu este o utopie, ci o necesitate de siguranță națională. Fără capital românesc, suveranitatea economică rămâne doar un slogan gol.
România profundă este abandonată politic. Satele noastre pot redeveni centre de producție și stabilitate socială dacă sprijinim real micii fermieri și procesatorii locali. Depopularea rurală nu este o fatalitate, ci o consecință a nepăsării. România nu se salvează doar în marile orașe, ci și în comunitățile sale lăsate în urmă.
Trebuie să transformăm antreprenoriatul într-o opțiune reală pentru tineri. Înființarea unei firme trebuie să fie un act simplu, realizabil în câteva minute, nu un calvar birocratic care ucide inițiativa înainte ca business-ul să înceapă. Tinerii români nu trebuie exportați ca forță de muncă ieftină. Ei trebuie sprijiniți să devină patroni în țara lor.
Magazinele locale, piețele tradiționale și comercianții independenți reprezintă identitatea noastră comunitară. Nu putem accepta dispariția totală a antreprenorului local sub presiunea disproporționată a marilor rețele hipermarket.
Fiecare alegere economică este și o alegere morală. Atunci când cumperi un produs românesc, susții o familie, un loc de muncă și independența acestei națiuni. Eticheta „Produs cu capital românesc” trebuie să devină simbolul unei noi conștiințe naționale. Patriotismul modern nu înseamnă doar discursuri sforăitoare la televizor, ci participare economică directă.
Este timpul pentru o revoluție fiscală și administrativă în favoarea celor care muncesc. Nu cerem favoruri. Cerem dreptate economică pentru ultimul bastion al libertății noastre, micul întreprinzător român!